Filmul e, la urma urmei, despre o aventura iar aventurile au un caracter inevitabil ilicit. Sunt o infractiune a inimii, drept urmare Guadagnino le trateaza ca atare - scena in care Emma il vede din intamplare pe Antonio, de pilda, respecta toate regulile unei urmariri clasice. Nu implica masini distruse sau mafioti care cu o mana trag si cu alta conduc, si totusi e una din cele mai tari urmariri pe care le-am vazut vreodata. Moartea atat de tarzie a unui personaj atat de important precum e Edoardo e cat se poate de neobisnuita si sfideaza tot ce stiam pana acum despre cum ar trebui sa fie filmele. Acelasi set de reguli ne invata ca atunci cand o mama isi pierde fiul, indiferent cum a fost viata ei de pana atunci si de cate ori a calcat stramb, uita de toate cele si devine o sfanta, devotata cultului celui trecut in nefiinta, iar cainta se presupune ca ar trebui sa fie cu atat mai mare in ziua inmormantarii. In acea zi, Emma face taman pe dos. Ea fuge de casa, fuge de familie, fuge de ...
